Invazie de omizi

Suntem invadati. Au murit paduchii de gaina si au aparut omizile. Dezastrul e total , nici nu stiu daca mai merita sa stropim pentru ca n-as stii ce sa stropesc mai intai. Au mancat pomii, au atacat florile si acum au trecut acum la orice frunza existenta in curte. Habar n-am cum le-am putea combate sau daca n-ar trebui pur si simplu sa asteptam sa vina frigul ca sa moara de la sine. Lumea pe aici zice ca plantele nu mor dar le mananca frunzele pana la ultima. Orice sugestii sunt bine venite.

Cum e cu tuica

Vreau sa va spun ca din punctul meu de vedere tuica are avantajele si dezavantajele ei. La fel si procesul ei de fabricatie. In primul rand tuica ne-a scapat de multitudinea de crengi uscate ramase in urma asasinarii corcodusilor care ne impiedicau la constructia gardului. Cum care gard? Gardul nostru ala nou si frumos [ a se vedea foto 1, fara a se lua in seama multitudinea de buruieni. Lucram la ele. Pana acum e 1-0 pentru buruieni dar suntem perseverenti ]

In al doilea rand tuica asta are darul de a imi transforma consortul intr-un om deosebit de preocupat care chiar pare a stii ce face. Lumea zice ca ceea ce face el acolo e un produs calitativ, categoria I. Eu nu ma aventurez sa gust pentru ca orice fel de bautura care are mirosul ala intepator ma face sa vreau s-o iau la fuga. Cu toate acestea procesul de fabricatie mi se pare de-a dreptul ingenios si, avand in vedere ca vine din mosi stramosi, nu incetez sa ma minunez cat de destepti erau acestia din urma, fara a avea in sprijin minunile tehnologice din ziua de astazi. Si cand te gandesti ca eu habar n-am avut ca trebuie copilite si vinetele si am aflat chestia asta de pe internet!

Dezavantajul enrom al tuicii e ca provoaca o dorinta nestapanita de socializare printre vecini. Adica, vrei nu vrei, daca te apuci sa faci tuica, la tine in curte, bine ascuns dupa gardul de 2,2 m pe care tocmai l-ai construit, un zvon cu sursa nestiuta se raspandeste cu rapiditate printre vecini. Si zvonul asta nu se multumeste doar cu raspanditul, nuuu. Zici ca le si deseneaza o harta, direct catre poarta ta. Toti isi gasesc un motiv mai mult sau mai putin plauzibil pentru vizita si, obligatoriu, toti au cel putin doua-trei sfaturi de dat. In cele mai dese ocazii sfaturile sunt in mod evident contradictorii. Si uite asa, in loc sa petreci un weekend linistit departe de vacarmul infernal al capitalei, te trezesti ca trebuie sa socializezi cu forta. Afli astfel cine a mai murit prin sat ( vestea asta e bineinteles impanata cu cel putin 456 de detalii despre cum a fost imbracat la inmormantare decedatul, cate rude au venit, care din ele au fost trecute pe lista infamilor pentru ca au lipsit, plus alte amanunte despre conflictele sau relatiile deocheate pe care decedatul le-ar fi avut cu alti sateni sau satence, dupa caz). Afli de asemenea ca se va organiza cat de curand un referendum, treaba politica foooarte complicata, pentru a intreba satenii daca doresc sa faca parte din "metropola" vecina, ca poate asa se ajunge macar la 10.000 de locuitori! Nebunie si progres, ce sa mai! Desigur, si in acest caz parerile sunt mai mult decat impartite. Unora le face cu ochiul posibilitatea de a capata, intr-un viitor incert, gaze si canalizare. Altora, din contra, li se pare ca evolutia asta fortata, care i-ar scoate cu japca din comuna primitiva, nu e de bun augur si multe rele vor aparea drept consecinta, fara niciun fel de benficii. De exemplu vor fi impozite mai mari.

Ascultand ambele tabere nu poti sa nu te intrebi retoric de ce Constitutia asta a noastra e asa de stramba si da drept la vot tuturor.

Ce altceva mai poti afla cand faci tuica? Foarte multe: poti afla de ce Basescu si Boc n-au niciodata dreptate, de ce nu merge bine tara asta, de ce Romania n-are o nationala de fotbal in firea ei, de ce Mutu a luat droguri si, mai ales ce bine o ducea toaaaaata lumea pe vremea lui Ceausescu. Si lista poate continua, depinde cata tuica faci.

Cred ca Marin Preda mustaceste, de acolo din raiul scriitorilor de geniu, fiindca, in realitate, Poiana lui Iocan prinde viata, in fiecare sat din tara asta, probabil in fiecare secunda. Doar ne pricepem la toate, nu?

Bonus picture: Bulinele noastre isi cauta in continuare stapani buni si iubitori

Despre closti, pui si alte lighioane

Transmitem in direct de la fata locului. Corespondentul nostru, Puisor Cucurigescu este cu noi si ne va povesti cum decurg ostilitatile. Puisor, ai legatura.
Puisor Cucurigescu: "Multumesc, Andreea. Ne aflam chiar in mijlocul lucrurilor, printre cotcodaceli, piuituri, doine si alte strigaturi. Va informam ca si closca talibanca si cea educata si-au abandonat puii de vreo doua saptamani si s-au intors in poiata, continuand sa aiba un comportament similar. Motivele pentru care cele doua mame au devenit denaturate sunt variate. De exemplu, in cazul clostii talibance s-au inregistrat in cusca fenomene paranormale, sub forma de oua. Dupa aparitia oualor, closca s-a speriat de moarte pentru ca nu stia cum de s-a intamplat asa o nenorocire. Cum sa se oua tocmai ea? Intr-un final, a ouat cateva zile la rand iar stapanii au luat decizia de a o trimite in poiata pentru ca si asa  ninja-puii pe care i-a crescut sunt complet needucati si e musai sa se domesticeasca. Asa a plecat prima closca inapoi in poiata. In cazul celei de-a doua closti, desi o doamna foarte educata, lucrurile n-au stat foarte diferit. Se cocota zilnic pe hranitoare si de acolo sarea pe prispa si tuuup in gradina de zarzavaturi. S-au impus masuri rapide pentru ca-i trecuse cheful de crescut pui si orice fel de instinct matern. Asa ca, imediat a fost transferata si ea in poiata.

Astazi insa pentru puii celor doua closti a fost o zi importanta. Pentru ore bune, toate generatiile de pui au iesit la aer. Unii direct pe iarba, in cusca special amenajata si cei mai mici, in cutie, dar afara, aspect foarte important, de altfel.

Din cauza unei retele de toata jena ( o stiti voi, aia cu V), internetul nostru este deficitar si nu putem in ruptul capului mai multe poze. Vom fi obligati deci sa asiguram un update la acest post. Revenim.

Dupa furtuna

Este inutil sa va povestesc cam ce ravagii a facut furtuna aia de saptamana trecuta prin bunatate de gradina. A fost, cum s-ar zice, o furtuna ca la carte, cu tunete, fulgere, ploaie torentiala, copaci jumuliti, doine si strigaturi. Toate plantele care au supravietuit ( am avut si pacienti care n-au putut fi resuscitati, mai ales la capitolul rosii ) erau inclinate sau lesinate de-a dreptul. E adevarat ca si consortul le legase de niste bete prapadite, strans de tot de mai sa-si dea, bietele de ele, obstescul sfarsit. Am purces deci la legat si copilit ( cum am citit pe la alti prieteni gradinari mai cu experienta ), atat la rosii cat si la vinete. Rezultatele le veti putea viziona in cele ce urmeaza:

De la producatorul celor mai dese tecute de fasole verde ( de anul trecut ),

Starring: vinetele si rosiile noastre sau ce-a mai ramas din ele dupa furtuna si mana,

Va prezentam mandri, gradina de legume de langa Titu ( acum si cu gard nou-nout!)

Bonus picture: Avem langa gogosari si o mandrete de Lonicera pe care am primit-o cadou la nunta de la o prietena a mamei ce ne cunoaste pasiunile legate de gradina si viata la tara. Tocmai a inflorit asa ca va invitam s-o admirati

PS. Consortul a facut prima tuica din viata lui, o combinatie de corcoduse, prune si mere .Productia insumeaza 50 de L pentru moment si mai are de facut tot cam pe atat. Mi-a zis ca e musai sa va spun si voua de marea lui realizare. Iaca, v-am spus :))

Ce a facut Cleo

Povestea incepe cu o masinarie minunata, de forma hexagonala, care ca orice masinarie se respecta si iti cere sa indeplinesti niste conditii pentru ca ea sa aiba succes. De exemplu, face mofturi daca e pusa intr-un loc in care sunt curenti de aer. Si nu-i convine daca ii pui apa in alveola B atunci cand nu trebuie. Masinaria asta ( multumim pe aceasta cale cui a inventat-o ), stie sa faca un lucru deosebit de important pentru noi, stie sa scoata singura singurica pui, de toate felurile. N-am incercat cu pui de sarpe dar stim totul despre procesul tehnologic de "fabricare" al puilor de gaina. Eh, ce vreti, avem si noi pasiuni putine si fixe.
Acum fix trei saptamani am decis s-o punem pe Cleo ( asa o cheama pe closca noastra artificiala) sa ne faca o serie nou-nouta de motati. D-rele noastre nu s-au induplecat sa faca suficiente oua in perioada aia ( invocand fel si fel de motive: ba ca e cald, ba ca sunt prea multi cocosi si le streseaza, ba ca nu ne place porumbul si noi vrem sa mancam doar grau...de-astea) asa ca a trebuit sa apelam la oua din vecini. Noi n-am avut decat vreo 20, selectate cu atentie si cu camera de aer vizibila in lumina becului. Ouale din vecini insa n-au mai fost asa de stralucite. La marea lor majoritate n-am putut identifica usor camera de aer si m-am cam suparat caci alte oua nu prea aveam. In fine am decis sa merg la risc si le-am pus. S-a dovedit stiintific ca am avut dreptate. Cleo a "produs" doar 20 de puisori din vreo 50 de oua. Asta e, sanatosi sa fie!

Le-am prins!

N-am apucat sa va povestesc ca am schimbat gardul sau mai bine zis ne-am construit si noi in sfarsit un gard de oameni normali. Zic "de oameni normali" pentru ca gardul anterior nu prea mai era un gard. Statea in picioare doar pentru ca era legat strategic, cu sarma, de pomii de langa el.Era aplecat intr-o rana, si inaltimea era asa cam pana la genunchiul broastei, suicient pentru ca toti cainii cu sau fara stapani sa ne viziteze. Acum, noi de obicei suntem ospitalieri cu toate animalutele. Mai putin cu cele care atenteaza la poiata! Intr-o noapte, cainii sau vreun dihor au facut ravagii. A doua zi noi am facut descoperire de card si ne-am apucat de facut gardul, care a iesit in final o minunatie si ne garanteaza ca nu ne vom mai conversa cu niciun trecator in timpul mesei.

Gardul cu pricina margineste teritoriul poiatei si pentru ca este nou, nout si are bordura inalta nu mai este nevoie sa tinem o multitudine de table si tablite ruginite care sa acopere gaurile. Asa ca am strans metodic tot acest fier vechi si asteptam o oferta de la oameni care sunt in business-ul asta. Pana apar oamenii astia, tablele cu pricina servesc gainilor drept umbrar si nu numai se pare...

In contextul de mai sus, de vreo cateva zile gainile noastre, acum doar vreo 10 :( ( +4 cocosi) nu mai oua. Sau oua asa apatic cate un ou-doua, cat sa nu le dam afara de la serviciu pentru productivitate scazuta. Azi dimineata, fiind primii care ne-am trezit pentru a pleca la serviciu, m-am dus sa le dau drumul. De cand au fost injumatatite de lighioana aia nemernica le inchidem noaptea.

Boooon. Le-am dat drumul din cotineata si decolau asa de pe scarita, precum avioanele pe Otopeni, cu aripile desfacute si facand un zgomot asurzitor. Mi-era somn inca deci m-am multumit sa zambesc si am dat sa plec admirand una din motate. In cateva secunde a pierit de sub ochii mei si indiferent cat am cautat-o, n-o puteam gasi. Am cautat-o peste tot gandindu-ma ca daca a luat-o lighioana, investitia noastra in gard a fost degeaba. Dar cum s-o ia de sub nasul meu, ma gandeam eu continuand cautarile. Astfel am ajuns sa ma uit si sub umbrarul din table si tablite unde, ce sa vezi? In anvelopa veche fetele ascunsesera nici mai mult nici mai putin de 7 oua.

Am gasit si puica motata. Era ascunsa sub un maldar de crengi de la niste corcodusi si salcami pe care a trebuit sa-i taiem cand am facut gardul. Suspectez ca si pe acolo au ascuns oua pentru ca prea au ouat putin in ultimele saptamani. Si noi care credeam ca de vina e caldura...

Bonus pictures: petunii si alte floricele pe care nu stiu cum le cheama

Sezatoare cu impletituri

Mirific weekendul trecut. Caldura mare, cam cat sa te sufoci corespunzator. In toata arsita, singuri pe sosea, doar eu si consortul ( de data asta luat cu acte in regula) ne plimbam cu masina. Am parcurs vreo 300 de km, fara aer conditionat ( poate la un moment dat ne obosim sa-l reparam) suficient pentru a fi pe deplin motivati sa ne batem copiii de fericire. Noroc ca nu-i avem! Asa ca spre dupa amiaza ne-am dus glont la gospodaria vasela, hotarati sa ne tragem rasuflarea sub corcodusul cel mare din gradina. Sa-i dea Dumnezeu sanatate, era acolo, pregatit sa ne apere de radiatiile solare.

La caldura aia nu puteai decat sa te uiti lung in jur, asezat confortabil pe scaunul pliant, si sa faci planuri despre "ce mai e de facut" pentru urmatorul cincinal. (Ca si cand vreodata se termina intr-o curte ce-mai-e-de-facutul!). Fiind experta la aruncatul cu privirea, am trimis-o hat, departe, tocmai in ceapa consortului si cu ocazia asta i-am si pus gand rau. Cepei, nu consortului! Dar era muuult, mult prea cald ca sa ma duc s-o scot asa ca mi-am adus aminte despre usturoiul care zacea lesinat pe prispa casei batranesti, de nu stiu cand, si astepta sa fie impletit in funii.

Asta am facut asadar. Am impletit funia de usturoi si am agatat-o la uscat. Spre seara am asasinat si ceapa ( doar v-am spus ca i-am pus gand rau) si am procedat la actiunea impletirea. Eeeee, daca la usturoi am facut o funie ( sau doua, nu mai stiu exact), la ceapa recolta a fost uriasa ( 9 funii mari si o funie mica ) asa ca am impletit la funii de am facut bataturi la degete. Nu stiati ca se fac bataturi de la impletit funii de ceapa? Ei bine, se fac, am facut eu.

Rezultatul sesiunii de sezatoare cu impletituri il veti vedea mai jos sus. O rugaminte insa, inainte de a posta: va reamintesc ca este prima oara in viata mea cand impletesc ceapa si usturoi, asa ca va rog doar sa zambiti, nu sa radeti in hohote. Revenim ceva mai tarziu cu pozele pentru ca nu merge incarcarea.